Altfel

Anul asta plang dupa cozonacul pufos si cu multa cacao facut de mami. Poftesc la pasca cu ciocolata. Si va invidiez pe voi toti care va bucurati de asta. Eu...a trebuit sa ma multumesc cu un panetone. Un Paste altfel, departe de tara mea, de mami, de bugsy meu, de domnul Balaur si departe de enervanta de sora mea. Aseara mi-a lipsit enorm atmosfera de acasa, ritualul sacru pe care eu anul asta nu l-am mai facut. Cel putin nu asa cum obisnuiam. Am fost doar cu unul de-al meu. Nu am simtit aceeasi emotie. La drept vorbind e cam greu sa ai aceleasi sentimente cand mergi la o biserica improvizata intr-o cladire inchiriata. Slujba nu prea s-a auzit. Iar faptul ca nu am putut sa merg la tati sa ii duc lumina m-a intristat mai mult decat toate. Recunosc totusi ca am fost impresionata de cat de multi romani s-au adunat. Era si putin ciudat sa intorci capul si sa auzi vorbindu-se romaneste la tot pasul. Dar asta nu m-a facut sa fiu mandra ca sunt romanca, ci m-a intristat la gandul ca atat de multi dintre noi au plecat de langa cei dragi, din tara lor, in cautarea unei vieti mai bune pe alte meleaguri. Si cei carcotasi va rog sa va notati ca am ajuns cu lumina acasa la Adelina.

Hristos a inviat!

Va doresc tuturor un Paste linistit si fericit alaturi de cei dragi voua!

La multi ani!!!!

Domnule Balaur, te rog sa ma ierti ca sunt departe de tine si ca nu am putut sa iti pregatesc tot felul de bunatati pentru ziua ta. Cred ca nu plange nimeni dupa tortul meu de mere care intotdeauna e inestetic, dar delicios. Mi-e greu sa iti scriu, pentru ca desi a trecut doar o saptamana, mi-e ingrozitor de dor de tine si de piticii tai de pe creier. Poate ca asa sunt eu, mai sentimentala. Dar astazi e ziua ta, e vorba doar despre tine, tu esti miezu' cum se spune. Asa ca distreaza-te cum stii tu mai bine! Sa fii fericit si iubit si sanatos si ingaduitor cu secretara ta! La multi ani, George!

delay

Hey! I am late, again, I know. Dar mi s-au intamplat atatea si am si mai multe de povestit. Am fost egoista. Mi-am luat o saptamana liber de la tot si toate. Si asta pentru ca viata mea a luat o intorsatura ciudata rau. Am renuntat la terapie momentan, nu cred ca a fost o decizie inteligenta, dar...trecem peste. In drum spre "acasa", adica spre Bucuresti simteam ca incep sa revin la viata. In tren am stat la geam, lucky me! Si admiram peisajul si ma minunam de campurile verzi si copacii infloriti. Ma intrebam cum de am trecut pe langa toate astea si nu le-am observat. Si usor usor simteam din nou ca traiesc. E atat de simplist, dar nu aveti idee ce bucurie mi-a adus in suflet verdeata, floricele, apusul de soare. Cand s-a intunecat am inceput sa citesc. A avut grija sora mea sa imi dea 2 carti Chic sa nu cumva sa ma plictisesc prea mult pe tren( de fapt a facut-o doar ca sa ma faca sa ma gandesc la ea si sa realizez ca dupa doua luni de zile petrecute impreuna o sa imi lipseasca teribil glumele ei, statul la televizor impreuna si alinturile ciudatele). Trebuie sa recunosc ca le-am citit pe amandoua, fiind captivante doar prin simplitatea si naturaletea exprimarii. Bineinteles ca mi-a placut mai mult "Blonde de milioane" pentru ca a fost mai romantica. Si dupa saptamana egoista care a trecut cat am clipit de doua ori a venit si ziua pe care nu prea o asteptam. Asa ca duminica, pe 17,cu inima indoita,  la 5 dimineata ma prezentam la aeroport. Cand am ajuns la fratele meu parca am inceput sa ma simt mai bine cand am vazut ochii mari si zambetul pana la urechi al nepotelei mele. Si din clipa aceea am intrat in ditamai aventura. Acum trebuie sa ne uitam in cartea cu Tom&Jerry, in clipa urmatoare ne uitam la desene, apoi papam ciocolata si lista continua la nesfarsit. Dar nu ma plang, de fiecare data cand obosesc, mi-e de ajuns un pupic si imi revin. E un teribil exercitiu de rabdare si imaginatie. Si in plus, ma antrenez, cand voi avea si eu un pui de om, voi sti ce sa fac. Si pentru ca o poza spune uneori totul, v-o prezint pe Adelina. Asa poate o sa ma intelegeti si iertati ca am lipsit.

tu reusesti?

Intr-o relatie, oricat de mult ne-am iubi, oricat de multa incredere am avea unul in celalalt, mereu exista teama de infidelitate. Teama aceea care de cele mai multe ori nu isi are rostul si care ne provoaca dureri in stomac si ne transforma in mici monstruleti gelosi, paranoici si cicalitori. Asa suntem noi oamenii construiti. Fara sa vrem se intampla sa intoarcem capul dupa cineva pe strada, pentru atitudine, felul in care arata sau doar pentru ca era imbracat/a bine. Numai ca exista totusi o diferenta, doar o privire inocenta sau ganduri de mai mult? Tentatiile sunt la orice pas, unele mai ispititoare decat altele, tu reusesti sa le faci fata? Stii cand sa spui stop? Sau mergi pana la capat indiferent de consecinte?