Azi se implinesc 3 luni de cand sunt aici. Mult a fost, putin mai este. Insa mie mi se pare o vesnicie. Atat de putin mai e ca pare ireal. S-au intamplat atatea incat nu stiu, e greu de crezut ca se va termina. Parca as fi fost de secole aici si am uitat cum e...acasa. Ca si cum nu as avea unde sa ma intorc. Ceea ce e total absurd. Astept clipa asta de ceva vreme si nu pot sa cred ca e atat de aproape. Si nu mai am stare si nu mai stiu ce sa mai fac sa treaca mai repede. Sa merg acasa. Acasa la mami si la buni. Sa o strang in brate pe sora mea si sa il pup pe fratele meu. Sa umblu prin toata casa. Sa mananc papaua facuta de mami. Sa dorm in patul meu. Sa il chinui pe babi. Un milion de chestii dragi care sunt atat de aproape de a se intampla...si totusi parca departe...
Daca ar fi sa ma gandesc la lucrurile care imi vor lipsi de aici...cam greu...Cred ca imi va lipsi linistea, aici nu se aud cainii comunitari latrand. Si wi-fi-ul. Si cu timpul imi va lipsi si Adelina.
Astazi am fost la mare. A fost frumos. Pentru putin timp am uitat de toate problemele si doar am stat cu fata la soare pana m-am prajit. Iar cand nu faceam asta, eram in apa. Dar cu o floare nu se face primavara, nu-i asa?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu